Shawn Mendes a uitat-o definitiv pe Camila Cabello. Cine l-a însoțit pe artist la petrecerea de Halloween

Weekendul care tocmai ce s-a încheiat a fost plin de petreceri de Halloween. Starurile de peste Ocean s-au întrecut în costume care mai de care mai spectaculoase. Shawn Mendes nu a dat nici el „skip” Halloweenului, ci, din contră și-a găsit o nouă senorita.

Publicat: 31 octombrie 2022, 8:54

Halloweenul se numără printre petreceri preferate ale vedetelor internaționale. Sigur, este sărbătorit la un alt nivel față de la noi, iar asta se vede până și pe Instagram. Costumele de anul acesta au fost la un alt nivel, mai ales dacă ne uităm la familia Kardashian. Kylie a avut mai multe ținute, una mai wow decât alta, dar nici bărbații nu s-au lăsat mai prejos. Shawn Mendes pare că se simte mai bine și a vrut să semneze condica de prezență la party-ul de Halloween.

Petrecerea la care a mers Shawn a fost una pe cinste, însă nu asta a atras atenția fanilor. Pentru prima dată după mult timp de când este burlac, artistul a fost văzut în compania unei domnișoare extrem de celebre. Este vorba despre Winnie Harlow, celebru model care suferă de vitiligo. Costumele celor doi au atras atenția tuturor, iar complimentele au curs pe bandă rulantă. Deși nu au dat nimic din casă, urmăritorii lor sunt de părere că ar forma un cuplu drăguț. În plus, ambii sunt singuri și disponibili, așa că…

https://www.instagram.com/p/CkWYZ_jy68q/

Motivul pentru care Shawn Mendes și-a anulat toate concertele

Artistul a trecut prin câteva episoade destul de grele care l-au determinat să ia decizia de a anula complet turneul mondial. În timp ce mulți s-au grăbit să-l judece, Shawn a decis să posteze un mesaj prin care să le explice tuturor ce se întâmplp, de fapt, cu el. Echipa artistul le-a recomandat fanilor să fie înțelegători și să stea cu ochii pe conturile lui de socializare pentru a fi primii care află update-urile.

„După cum bine știți, am fost nevoit să amân primele săptămâni din turneu. Din moment ce nu am fost pregătit să plec, din nou, la drum. Am fost încântat că voi începe acest turneu și că voi urca, în sfârșit, pe scenă după pandemie. Realitatea este că nu sunt pregătit pentru cât de dur va fi turneul după o lungă perioadă în care am avut pauză.

După ce am vorbit cu echipa mea, dar și cu profesioniști din domeniul medical, am nevoie de timp să mă vindec; să am grijă de mine și sănătatea mea mintală, în primul rând. Din nefericire, am anulat datele concertelor viitoare din America de Nord, Anglia și Europa. Sper să pot concerta în câteva locații după ce mă voi vindeca. În acest moment, trebuie să pun sănătatea pe primul loc. Asta este prioritatea mea”, scria, acum ceva timp, Shawn.

Te-ar mai putea interesa
Camila Cabelo îmbrăcată într-un sacou negru în carouri
Camila Cabello a fost surprinsă într-o ipostază tandră alături de noul ei iubit miliardar, Henry Junior Chalhoub. Cei doi s-au bucurat de o vacanță la Roma
Camila Cabello a fost surprinsă într-o ipostază tandră alături de noul ei iubit miliardar, Henry Junior Chalhoub. Cei doi s-au bucurat de o vacanță la Roma
Camila Cabello îmbrăcată într-o ținută galbenă, în timpul unui concert din Brazilia
Camila Cabello a dezvăluit că ia „pauze de la internet” pentru „a trăi” mai mult momentele din prezent: „Un scriitor trebuie să aibă povești”
Camila Cabello a dezvăluit că ia „pauze de la internet” pentru „a trăi” mai mult momentele din prezent: „Un scriitor trebuie să aibă povești”
Kelly Clarkson îmbrăcată într-o rochie roz, elegantă, în timp ce vorbește la microfon pe scenă
Kelly Clarkson s-a costumat în Beetlejuice pentru un episod special de Halloween al podcastului „The Kelly Clarkson Show”. Vedeta a fost de nerecunoscut
Kelly Clarkson s-a costumat în Beetlejuice pentru un episod special de Halloween al podcastului „The Kelly Clarkson Show”. Vedeta a fost de nerecunoscut
Recomandările ZUTV.ro
1
Taylor Swift îmbrățișându-l pe Travis Kelce după un meci din NFL
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit: „Taylor și Travis Kelce”
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit. Fanii au luat-o razna când au aflat. De când Travis a jucat în...
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit: „Taylor și Travis Kelce”
2
Fergie îmbrăcată într-o rochie albă elegantă, cu mâneci transparente
Fergie a refăcut videoclipul piesei „London Bridge” pentru un nou serial Netflix. Melodia a fost lansată în 2006
Fergie a refăcut videoclipul piesei London Bridge pentru un nou serial Netflix. Vedeta a oferit un show spectaculos în fața camerelor. Din distribuția serialului fac parte și Emily Ratajkowski, Richard E. Grant (cunoscut din...
Fergie a refăcut videoclipul piesei „London Bridge” pentru un nou serial Netflix. Melodia a fost lansată în 2006
3
Rita Ora îmbrăcată într-o ținută roz, cântând la microfon
Rita Ora a făcut senzație pe Instagram cu o postare îndrăzneață, în timp ce își promova noul single
Rita Ora a făcut senzație pe Instagram cu o postare îndrăzneață, în timp ce continuă să-și promoveze noul single. Diva a purtat pantaloni scurți minusculi cu mesajul „This Belongs To”. Fanii se așteaptă ca...
Rita Ora a făcut senzație pe Instagram cu o postare îndrăzneață, în timp ce își promova noul single
4
Eminem îmbrăcat în negru, în timpul unui concert
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de milioane de dolari
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Platforma a fost deja amendată serios pentru încălcarea unei legi privind marketingul digital. Eminem este unul dintre cei mai bine vânduți artiști din...
Eminem l-a dat în judecată pe Mark Zuckerberg și compania Meta. Compozitorul a cerut daune de peste 100 de milioane de dolari
5
Sabrina Carpenter îmbrăcată cu o rochie bleu, fără mâneci
Sabrina Carpenter l-a atacat pe fostul ei iubit când și-a anunțat noua piesă, Manchild: „Oh, Barry! S-a cam terminat cu tine”
Sabrina Carpenter l-a atacat pe fostul ei iubit când și-a anunțat noua piesă, Manchild. Printre versurile cântecului se numără și: „În mintea ta, când tocmai ai câștigat o ceartă cu un bărbat”. Sabrina Carpenter...
Sabrina Carpenter l-a atacat pe fostul ei iubit când și-a anunțat noua piesă, Manchild: „Oh, Barry! S-a cam terminat cu tine”
Parteneri
×
OSZAR »