Cum arată, în prezent, cartierul în care a crescut Rihanna. Barbados i-a dedicat o Zi Națională artistei

Rihanna este una dintre artistele care nu va uita niciodată de unde a plecat. Deși se bucură de succesul fulminant al carierei sale, Riri a pus câte puțin din esența Barbadosului în tot ceea ce face. Piesele ei, inclusiv stilul vestimentar conține elemente care îi duce pe toți cu gândul la locul în care artista s-a format ca om.

Publicat: 20 februarie 2023, 10:02 / Actualizat: 20 februarie 2023, 15:51

De când a avut momentul ei de glorie la Super Bowl, toată lumea vorbește despre Rihanna. Capitalul ei de imagine a crescut considerabil și, cel mai probabil, la fel și cifra de afaceri. Dacă acum toată lumea o știe pe Rihanna ca fiind miliardară, există persoane care o prezintă ca fiind parte din comunitatea lor. Ei bine, acele persoane sunt chiar cele de acasă de la Riri, din Barbados.

Barbadosul este extrem de mândru e artistă și de tot ceea ce a reușit să facă această. Deși nu ajunge foarte rar acolo, locuitorii au avut grijă să o ridice pe Rihanna la statutul de membru de onoare al comunității. Diva are chiar și o stradă care îi poartă numele, „Rihanna Drive”, dar asta nu este tot. Casa în care artista a crescut a fost transformată într-un adevărat muzeu, iar fanii o pot vizita oricând.

Cum arată, în prezent, cartierul în care a crescut Rihanna. Barbados i-a dedicat o Zi Națională artistei

Rihanna are o conexiune puternică cu Barbados

În 2007, Rihanna a devenit reprezentanta turismului din Barbados. Diva a primit titlul de Ambasadoare a Culturii și Tineretului. La un după aceea, cei din Barbados au decis ca data de 22 februarie să devină ziua dedicată Rihannei. Ceea ce nu știu fanii despre artistă este faptul că aceasta a fost înrolată în armată. În timpul școlii, Rihanna a făcut parte dintr-un program militar, în care a îndeplinit funcția de cadet. Artista a povestit că sergentul ei era chiar Shontelle, cântăreața fiind născută tot în Barbados.

Tot în perioada în care locuia în Barbados, a asistat și la o ceremonie de exorcizare. Rihanna a participat la un ritual de exorcizare, care a avut loc în casa unui prieten de-al ei. „Se rugau toți în jurul unei mese. Eram destul de tineri, iar una dintre fete s-a ridicat și a început să țipe. Îmi aduc aminte că ne-au încuiat într-un dormitor, pentru că nu voiau să intre vreun copil. De fiecare dată când se rugau, fata aceea scotea sunete ciudate cu o voce dubioasă. Acum mi se pare amuzant, dar atunci eram speriată rău!” a povestit Rihanna.

Te-ar mai putea interesa
Rihanna îmbrăcată într-o ținută portocalie, etalându-și inelele
Tatăl cântăreței Rihanna a murit. Ronald Fenty s-a luptat cu o boală gravă
Tatăl cântăreței Rihanna a murit. Ronald Fenty s-a luptat cu o boală gravă
Rihanna îmbrăcată într-o rochie albă, etalându-și burta de gravidă
Rihanna și-a etalat burtica de gravidă în timpul unei plimbări prin Cannes. Diva a atras toate privirile cu rochia sa mulată
Rihanna și-a etalat burtica de gravidă în timpul unei plimbări prin Cannes. Diva a atras toate privirile cu rochia sa mulată
Rihanna îmbrăcată în alb îmbrățișându-l pe Rocky, îmbrăcat într-o jachetă neagră
Rihanna a făcut senzație într-o fustă transparentă la concertul lui A$AP Rocky din Los Angeles. Diva este recunoscută pentru ținutele sale îndrăznețe
Rihanna a făcut senzație într-o fustă transparentă la concertul lui A$AP Rocky din Los Angeles. Diva este recunoscută pentru ținutele sale îndrăznețe
Recomandările ZUTV.ro
1
Jessie J îmbrăcată într-o ținută roz, pe scenă
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Vedeta le-a mulțumit celor 75.000 de oameni din public pentru sprijin și a vorbit sincer despre boala ei. În urmă cu câteva săptămâni, în...
Jessie J a izbucnit în lacrimi la ultimul ei concert. Cântăreața a promis că va învinge cancerul la sân
2
Inna îmbrăcată într-o ținută neagră, cântând și dansând pe scenă
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de iubire în fiecare zi”
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric. Vedeta a împărtășit câteva detalii despre dinamica relației sale cu rapperul. Ea a dezvăluit că...
Inna a vorbit despre dorința ei de a deveni mamă, la trei ani după ce s-a logodit cu Deliric: „Ne bucurăm de iubire în fiecare zi”
3
Sabrina Carpenter îmbrăcată cu un tricou alb, cântând la microfon
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat lansarea noului ei album
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Într-una dintre imagini, cântăreața apare într-o cadă cu spumă, purtând lenjerie roz. Sabrina Carpenter i-a transmis un mesaj subtil fostului...
Sabrina Carpenter și-a uimit fanii după ce a publicat o serie de fotografii îndrăznețe. Vedeta a anunțat lansarea noului ei album
4
Dua Lipa alături de sora și fratele ei, vorbind la microfon pe scenă
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală. Fanii au fost șocați de cât de mult seamănă. În ianuarie, Rina a atras toate privirile...
Sora lui Dua Lipa i-a uimit pe internauți după ce o poză cu cele două a devenit virală: „Sunt identice!”
5
Taylor Swift îmbrățișându-l pe Travis Kelce după un meci din NFL
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit: „Taylor și Travis Kelce”
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit. Fanii au luat-o razna când au aflat. De când Travis a jucat în...
O persoană din cercul de apropiați ai lui Taylor Swift și Travis Kelce ar fi dezvăluit că cei doi s-au căsătorit: „Taylor și Travis Kelce”
Parteneri
×
OSZAR »