Reclamă

Selena Gomez și Benny Blanco își întrețin iubirea chiar și de la distanță. Producătorul i-a trimis cântăreței o felicitare realizată manual

Selena Gomez și Benny Blanco își întrețin iubirea chiar și de la distanță. Diva este cea mai fericită când este împreună cu noul ei iubit.

author Emma Capotă
Emma Capotă
Publicat: 25 martie 2024, 7:52

Recent, Selena a fost văzută purtând un inel cu diamante având inscripționată litera „B” în mijloc. Admiratorii cred că acest gest afectuos este o dovadă de apreciere față de partenerul ei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Selena Gomez și Benny Blanco își întrețin iubirea chiar și de la distanță

Celebrul cuplu a avut parte de prima întâlnire virtuală, iar Benny, în vârstă de 36 de ani, a marcat această ocazie trimițându-i iubitei sale o felicitare adorabilă cu un desen cu o floare.

În interiorul plicului era scris: „O primă întâlnire virtuală fericită!”.

Reclamă

Selena, în vârstă de 31 de ani, a postat pe pagina ei de Instagram Stories o fotografie cu felicitarea în nuanțe de coral, împreună cu un hashtag care îi ajută pe fani să înțeleagă gestul lui Blanco. Ea a scris „#longdistancerelationship vibes”, care se traduce ca „atmosferă de relație la distanță”.

Benny și Selena au început să se întâlnească la jumătatea anului trecut

Povestea de dragoste dintre Selena Gomez și Benny Blanco a înflorit din ce în ce mai mult de când cântăreața a confirmat idila, la sfârșitul anului trecut. Cei doi s-au cunoscut în 2019, când au colaborat pentru înregistrarea piesei „I Can’t Get Enough”. Cu toate acestea, cei doi au avut nevoie de încă patru ani pentru a se implica romantic într-o relație.

Selena a confirmat că se întâlnește cu Benny în decembrie, după ce a reacționat la diverse postări ale internauților cu privire la o posibilă legătură între ei. Diva a precizat într-unul dintre comentarii că se întâlneau deja de șase luni.

O sursă a vorbit cu ET la momentul respectiv și a declarat pentru fani că artista a ajuns în sfârșit într-un punct al vieții în care se simte confortabilă să împărtășească relația ei cu publicul. „Se simte atât de sigură și în siguranță cu el. Așa că a simțit că este un moment bun pentru a exprima cât este de fericită”, a spus aceasta.

„Benny comunică excelent. Este sincer și deschis cu Selena și o ascultă mereu. Este respectuos și nu îl interesează doar o aventură. Nu îl interesează atenția din partea presei sau faima. Nu îi pasă de nimic din toate astea, iar Selena vede acest lucru și are cu adevărat încredere în el”, a adăugat sursa.

Selena a vorbit despre viața ei amoroasă

În timp ce vorbea despre noul ei single „Love On” cu Zane Lowe de la Apple Music 1, Selena s-a destăinuit cu privire la viața ei amoroasă, relatează Daily Mail.

„Fără a intra în prea multe detalii, cred că este foarte important să întâlnești pe cineva care te respectă. Cred că este foarte frumos să mă bazez pe cineva care înțelege lumea în care trăiesc”, a spus artista.

„Trebuie să spun că, în general, relația cu Benny este cel mai sigur lucru pe care îl simt. Este ceva foarte frumos care m-a ajutat să mă dezvolt. Așa că este minunat”.

Te-ar mai putea interesa
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută albă cu umerii goi
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
Selena Gomez și-a etalat picioarele într-o ținută roșie sexy, alături de logodnicul ei, Benny Blanco
Selena Gomez îmbrăcată într-o ținută neagră, zâmbind în timp ce vorbește la radio
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Selena Gomez a recunoscut că a fost „foarte impulsivă” în relațiile anterioare: „Am făcut greșeli”
Selena Gomez îmbrăcată într-o rochie albă lungă
Selena Gomez a recunoscut că o deranjează când greutatea ei ajunge subiect de discuție: „Nimănui nu-i pasă de acest lucru când vine vorba de bărbați”
Selena Gomez a recunoscut că o deranjează când greutatea ei ajunge subiect de discuție: „Nimănui nu-i pasă de acest lucru când vine vorba de bărbați”
Recomandările ZUTV.ro
1
Chris Brown îmbrăcat într-o ținută neagră
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Cântărețul ar fi atacat un producător muzical acum doi ani
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Un purtător de cuvânt al Poliției din Manchester a vorbit despre incident. Acuzațiile au legătură cu un incident petrecut în februarie...
Chris Brown a fost arestat la un hotel de cinci stele din Manchester. Cântărețul ar fi atacat un producător muzical acum doi ani
2
Meghan Trainor îmbrăcată într-o rochie neagră cu detalii transparente
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Internauții au fost, de asemenea, șocați de faptul că artista a schimbat versurile hitului ei All About That Bass. Artista a dezvăluit pentru prima...
Noul look al lui Meghan Trainor a stârnit indignarea fanilor. Artista a slăbit considerabil și a apelat la operații estetice
3
Miley Cyrus alături de Brandi Cyrus și Tish Cyrus, toate îmbrăcate elegant la gala Grammy
Miley Cyrus a reacționat după ce mama ei i-a dat „unfollow” pe Instagram. Vedeta a descris situația drept „întâmplătoare și neinteresantă”
Miley Cyrus a reacționat după ce mama ei i-a dat „unfollow” pe Instagram. Diva a vorbit și despre relația tumultuoasă cu tatăl ei, Billy Ray Cyrus. Ea a mărturisit că, deși s-au confruntat adesea...
Miley Cyrus a reacționat după ce mama ei i-a dat „unfollow” pe Instagram. Vedeta a descris situația drept „întâmplătoare și neinteresantă”
4
Diddy îmbrăcat într-o ținută roșie, cântând pe scenă
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Compozitorul a fost arestat la un hotel din Manhattan pe data de 16 septembrie 2024. Peste 100 de persoane l-au acuzat pe Combs...
Procesul împotriva lui Sean „Diddy” Combs a început pe 12 mai. Numeroase vedete au vorbit despre acuzațiile grave aduse rapperului
5
Liam Payne alături de Cheryl Cole, ambii îmbrăcați elegant
Cheryl moștenește averea de 32.2 milioane de dolari a lui Liam Payne, după ce acesta a murit fără testament
Cheryl moștenește averea de 32.2 milioane de dolari a lui Liam Payne, după ce artistul a murit fără să lase un testament. Cântărețul din One Direction și-a pierdut viața în octombrie 2024, la numai...
Cheryl moștenește averea de 32.2 milioane de dolari a lui Liam Payne, după ce acesta a murit fără testament
Parteneri
×
OSZAR »